…de te-am grăbit…

 

-Grăbește-te! (aud în șoaptă)
Nu văd pe nimeni să vorbească…

–Închide ochii, am să te-nvăț
cum timpul poate să privească,
Prin bezna anilor pierduți,
secunde ce se scurg, izvoare…
Se sparg de ziduri omenești,
ziduri mult prea reci și goale.

-Dar cum să văd cu ochii-nchiși?
(întreb fără să îmi dau seama)
Că pot vedea făr’ să privesc
dacă las în urmă teama,
Dacă las în urmă lumea
și mă desprind de ce-i lumesc
Pot să văd cu ochii-nchiși,
pot vedea făr’ să privesc.

–Copile, doar ascultă-mi glasul!
am să te duc spre timpuri noi.
N-are să te ajute ceasul,
anii acolo toți sunt goi.
Goi de ore, de minute,
goi de tot ce crezi că știi.
Goi de concepte liniare,
toți sunt goi, dar nu pustii!
N-are cin’ să-i pustiască,
oameni încă n-au ajuns.
Am să te duc către timpuri,
unde lucruri n-au răspuns.

-Ce să caut eu în timpuri unde oameni n-au ajuns?

–Tocmai ce ți-am spus, copile,
lucrurile n-au răspuns!
O să vezi când vei ajunge,
că ale tale întrebări
nu sunt decât frici și temeri,
lumești crunte limitări.
O să vezi când vei ajunge,
nimic n-are să conteze.
Cine ești…
De unde vii…
Vor fi toate ipoteze.
N-ai să vii cu amintiri,
nu o să-ți mai cunoști trecutul.
Eu am să te duc în locul
unde începe începutul.

-Cine ești, de ce-mi faci asta?
(întreb urlând către tavan)
Nu vreau să îmi uit trecutul,
Nu vreau să pierd tot ce am!

–Iartă-mă de te-am grăbit,
Eu sunt tot ce poate fi!
Soarele din miezul nopții,
Luna cea din miez de zi.
Eu sunt totul din nimicuri,
Sunt nimicul dintre toate.
Eu sunt tu,
Eu sunt cu totul,
Sunt cu toți și sunt cu toate.
Eu sunt timpul ce te cheamă
în etern să îi rămâi,
Eu sunt ultima ta clipa,
Și sunt clipa cea dintâi

© 2023 fatacutigara. All rights reserved.

• Instagram
• Facebook