Gol

Secate văi prea goale de lumină
Caută prin alte căi ecoul ce o să vină…
Din prea înaltul cer, abis îndepărtat
Să spargă umbrele care încă nu s-au format.

Prea gol e acum golul, prea plin e plinul care,
Coboară printre stânci înalte, coboară în urcare
Și urcă sus să își găsească mai jos prea plinul gol,
Pașii să-l călăuzească prin cerul de pe sol.

Învolburate ape se îneacă în deșert,
Nisipul pare a fi totalul, nisip e doar un sfert,
Iar restul, se împarte în bucăți de valuri scurse în ploi,
Copacii cad în vale, la rădăcină-s goi.

Prea gol e plinul care de plinătate-i gol,
Întunecate scări ne arată un drum către subsol
Către cuptoru-n care și astăzi arde focul,
Arde să stingă ghinionul, din fum să ia norocul.

Secate văi prea pline de abis
Își dau azi ultima suflare, ecoul le-a ucis.
Copaci se rup din rădăcină și cad ,dar nu știm unde,
Tot ce e gol cere ajutor, dar nimeni nu răspunde.

Când plinul nu mai are loc, își face loc cum poate,
Focul din cuptor se stinge, norocul nu-l mai scoate,
Deșertul azi se contopește cu cerul de pe sol…
Tot ce e gol strigă în tăcere, imploră ajutor.

Publicitate