Într-un infinit de nopți o lună singură încape,
O lună singură încape pe cerul înstelat
De ce simțim că suntem singuri când stelele răzbat,
Când stelele ne reamintesc tot ce am uitat?
Atât de multe nopți la rând am căutat răspunsuri,
Răspunsuri în apusuri, într-un prea gri decor…
Atâtea sensuri fără sens își caută cuprinsul,
Cuprinsul prins în palme, rănile care dor.
Am lovit de atâtea ori unde știam că doare,
Palme bătătorite, în suflet remușcări
De ce nu am știut că momentele ușoare
Nu vin fără ca noi să trecem prin schimbări.
Așa am schimbat luna, să nu mai vină noaptea,
Să nu ne mai audă, să nu ne mai cunoască
În locul ei un soare am pus să ne privească,
Dar soarele e mut nu vrea să mai vorbească.
Și arde, arde din stele, arde din constelații,
Ne arde până în suflet fără să realizăm
Azi am vrea să plecăm în mult prea goale spații
Unde așteaptă luna știind că o căutăm.
Într-un infinit de nopți o lună singură încape,
O lună singură înțelege fără de judecată
Când noaptea își face loc pe cer, tu să privești spre stele
De acolo tot ce e bun vine și ce e bun te așteaptă.
fatacutigara 