Se pune praful peste ochi, tu suflete privești în ceață
Un soare ce topește norii transformându-se în gheață,
Pământ bătut de tălpi prea reci, de pași ce merg spre nu știu unde,
Privești în gol oceane seci, vântul ce vrea să le scufunde.
Se pune praful peste rame, iar pozele nu mai arată
Locuri captive în amintiri, momentele de altă dată,
Pereții vor să ne vorbească, dar găuri de cuie îi dor,
Trecutul azi nu mai există, poze se pierd în decor.
În depărtare se văd zorii ce vor să aducă speranța,
Îndepărtându-ne de timpul care prin timp crește distanța
Dintre locuri ce erau și locuri ce vom vrea să fie,
Se pune praful peste poze, viitorul nu o să le știe.
Mult mai aproape negrii nori se adună într-un dans ciudat,
Lacrimi curg din ochii lor să spele un pământ secat,
Pământ bătut de tălpi prea reci, de pași ce vin de nu știu unde
Ascultă doar ce încet calcă, în prezent să nu se afunde.
Se pune praful peste noi, nimeni nu șterge un chip străin,
Mă uit la oameni cu ochi goi, dar nu pot în timp să-i rețin,
Nu pot să-i țin, ei nu mă lasă, să-i duc cu mine în viitor,
Rămân cu o poză ștearsă, veche, să-mi fie amintirea lor.
În depărtare un apus se așterne în oceanul sec,
Nu mai am nimic de spus, e timpul ca în timp să plec
Din locurile ce mi-au fost, spre locuri ce aș vrea să-mi fie
Fericiri de o secundă transformate în ani o mie.
Se pune praful peste ochi, tu suflete privești în ceață
Cum nopți la rând îți trec prin față, dar nu se face dimineață,
Eu te aștept viitor să-mi fii, de ai să mă lași să te aduc…
Din poze șterse în prezent, spre timpul tău să te conduc.
fatacutigara 