Cu toții am trecut prin timp, iar timpul a trecut cu anii fără a ne da răgaz rănile să le vindecăm, dar nimeni nu şi-a mai dat seama că anii au trecut cu timpul, rănile nu mai există, dar noi încă le observăm. În jurul nostru numai stele, de milă parcă vor să cadă…să facă din dorințe sute realități nemărginite, dar orbi sunt ochii minții noastre şi în cădere vedem greul fără să luăm în calcul faptul că ele vor doar să ne-ajute.
Şi totuşi cad…cad sute, mii, e ca o ploaie de credință, uluitor tandem pe cer doar pentru o simplă dorință, dorință de care ne temem că nu va fii îndeplinită, nici azi, nici mâine, nici în veacuri, dar noi nu ştim…timpul nu uită.
Timpul nu uită, el doar trece, dorințe multe ar mai fi, stelele încep să dispară trec în alte galaxii, galaxii unde dorința rămâne un simplu gând la ceas de seară, iar gândurile sunt doar umbre şi umbrele ne înconjoară.
fatacutigara 