La ce visezi, copile, când lumea toată doarme, de ce plângi când nu te vede nimeni, spune-mi ce te doare? Ce-ți dorești să ai când lumea toată e pe fugă, de ce monștrii ai minții tale fugi să nu te ajungă ?
La ce visezi acum, când lumea nu mai are somn, de ce plângi când nu te vede nimeni, spune-mi ca să pot sa dorm… Ce-ți dorești să fii cu adevărat, când lumea își dorește să posede, de ce monstru al minții te ascunzi și taci sperând că nu te vede, sperând să nu te audă, să te găsească și să-ți răpească gândirea inocentă, la ce visezi, copile, când lumea prin simpla ei prezență pare mai mult absentă? De ce plângi fără ca nimeni să audă, și așa oamenii aud tot, dar nu sunt interesați, chiar dacă i-ar interesa, să ajute alții, ei sunt prea ocupați să schimbe cântarul când durerea-i apasă, păcat că am ajuns să purtăm cu noi orgolii, uitând intenționat dragostea acasă. Acasă unde monștrii tăi încă te caută prin pod, dar sunt opriți de jucăriile recent văzute doar în pozele dintr-un uitat album…
–
Ce-ți dorești copile să ajungi într-o zi ? Sper să-ți dorești să ajungi un om bun, Să schimbi balanța când provoacă dezechilibru și să o iei de la început, Să faci pace cu viitorul, iar monștrii gândirii tale să rămână în trecut!
fatacutigara 