De vei vrea să te îndrepți spre locuri astăzi neștiute,
Ia cu tine în bagaj o oglindă să te vezi
Căci o să ajungi în punctul unde nimeni nu o să ajute
O reflexie a unui scop pe care doar tu-l urmezi.
Nu lăsa oamenii aspri să îți fure din credință,
Cum din gânduri fură marea, ca în valuri să le sece.
Fă ce simți c-ai de făcut cât de bine cu putință,
Lăsând viitorul să vină când trecutul vrea să plece.
Să nu pleci capul vreodată în fața goalelor gândiri,
A rațiunii sabie taie numai în mâini pricepute,
Să nu simți frica de alții, ei sunt numai oglindiri
Ale viselor înalte ce pe drum au fost pierdute.
Iar pe drumul tău, ființo, de ai să te-ntâlnești cu norii
Nu-i lăsa să-ți ia lumina, să te acopere în ploi
Eu am să te aștept acolo unde marea așteaptă zorii,
Unde ajung oamenii plini, ce au fost odată goi.
Nu lăsa oamenii aspri să îți fure din dorința
Care ține focul viu, pământul să-l încălzească,
Fă ce simți c-ai de făcut, fără să aștepți sentința
Timpului care te ceartă chiar și fără să-ți vorbească.
Iar pe drumul tău, ființo, să nu lași capul plecat
Toate au un rost anume și anume au un rost,
Eu am să te aștept acolo unde te-am mai așteptat
Unde am fost cândva, de mult, fără măcar să fi fost.
Lasă doar înaltul cer să fie palma-n depărtare
Ce ține nori, furtuni de stele și comete adormite,
Ce șterge a lunii lacrimi reci noaptea când cere iertare
Unui pământ trudit de vremuri, ce pe toate le permite.
fatacutigara 