Ego sum qui sum

Eu sunt mai multe decât sunt…
Sunt zâmbete în dimineți,
Sunt gânduri goale în miez de noapte,
Cuvinte către pereți, sau neauzite șoapte.

Tu ești mai multe decât mine, mai multe decât pot să fiu,
Un tot prea plin de tot și toate, eu sunt un tot plin de pustiu…
O pânză albă fără sens pe un perete înrămată,
Tu ești mai multe decât mine, a ta ramă nu e crăpată.
Așa cum e crăpat pământul de pașii care stau pe loc,
De vântul rece care apa o transformă în val de foc,
De zâmbete în dimineți, noaptea transformate în gânduri,
De cuvinte către pereți, pe pânză adunate rânduri.
Tu ești mai multe decât mine, mai mult decât aș vrea să sper,
O liniște care îmi lipsește, atunci când zgomot îți ofer,
O pânză poate prea abstractă pentru un simplu privitor,
Tu ești mai multe decât mine, îmi ești trecut și viitor,
Iar în prezent ești tot ce ești, tot ce aș putea să cer,
Simțind cum nu vrei înapoi ce n-aș putea să îți ofer,
Știind că neajunsul meu e pentru tine de ajuns,
Că pentru tot ce nu știu eu, tu deja ai un răspuns.

Tu ești tot ceea ce ești,
Iar când va fi să nu-mi mai fii,
Din alb și negru să îmi lași
Pe pânză o urmă de gri.

Să pictez stele în cinstea ta,
Ziua să îmi exiști pe cer,
Noaptea luna să-ți ofere
Ce eu n-am știut să-ți ofer.

Eu sunt cel ce sunt,
Iar de ar fi să nu mai fiu
Ție îți las tot ce am avut,
Un loc prea plin, plin de pustiu,
Un gol perete și o pânză
Care din cui azi se dezleagă,
Ochi de smarald care știau
Cum abstractul să-l înțeleagă.

Publicitate