”Dumneavoastră îi înștiințați pe cei mai mari sau pe Înaltul nostru că oamenii sunt din ce în ce mai săraci la țară și că tot tineretul ne-a plecat și, ceea ce a rămas, au rămas cei mai oropsiți și mai necăjiți din parohie ? Și că noi nu avem cu ce susține? Cum țineți voi un cuvânt înaintea credincioșilor, când ei văd și înțeleg despre ce e vorba? Cum reușiți să îi mai mințiți? Asta nu înțeleg eu la voi! Cum ? ”
Notă: articolul următor nu are scopul de a judeca anumite persoane, sau de a nega existenta credinței lor. Aș dori sa fie luat ca atare.
Bună, eu sun fatacutigara, dar astăzi nu vreau să-ți vorbesc despre lipsurile pe care le avem noi ca țară, sau despre faptul că ”banul este ochiul dracului” , astăzi vreau să-ți vorbesc despre credință și despre falsa credință a românului din zilele noastre. Vreau să încep prin a-ți adresa o întrebare : Ești un om credincios? Indiferent în ce crezi, sper ca tot ce o să-ți spun să te facă să-ți pui niște întrebări. Sper ca tot ce-ți spun să nu te revolte, iar dacă te revoltă vreun cuvânt întreabă-te prima dată de ce .
Ca orice om din lumea asta, am și eu niște întrebări la care nu mi s-a răspuns concret, întrebări care au deranjat mulți oameni, întrebări care m-au făcut să văd credința ca fiind o afacere. Dintre toate acele întrebări, astăzi mă voi axa asupra uneia: DE CE ?
De ce am ajuns în punctul în care considerăm banii ca fiind soluția mântuirii noastre ? Cum, noi ca oameni am ajuns să credem că în momentul în care donăm sume de bani din ce în ce mai mari unor biserici ne vor fi iertate păcatele? Cum noi ca oameni, am ajuns în punctul în care credem că e nevoie doar de o icoană cumpărată pe bani grei pentru a ne ”izola” casa de toate relele? Cum și de ce? Mântuirea și ”izolarea” de păcate nu își găsesc soluția în bani, dar încă nu am înțeles că Dumnezeu nu poate fi cumpărat, încă trăim cu ideea că că ne putem plăti locurile în Rai și din această idee am alimentat un sistem întreg, care încetul cu încetul a devenit dependent de banii noștri, de banii pe care trebuie să îi dai și tu și restul pentru a fi un „bun creștin” .
E de înțeles faptul că orice instituție are nevoie de bani, dar nevoia de bani se schimbă în dorința de a avea bani în momentul în care mașinile unora dintre clerici ajung mai scumpe decât casa unde stai tu, în momentul în care casele lor devin mai scumpe decât viața oamenilor care mor pe stradă sau în spitale, dar facă-se voia banului!
Facă-se voia banului. Nu sunt eu în măsură să judec gestionarea hârtiilor care au pus credința pe locul doi, în favoarea avuției. De ce ? De ce preoți simpli cu har și iubire față de creștini au fost alungați din biserici pentru că nu-și permiteau să plătească obligațiile față de Înalții țării ? De ce acei oameni simpli care voiau să împlinească voia Domnului au fost puși la zid de alții care, din nefericire consideră banul mai presus de credință. Oare nu era mai ușor, domnilor stimabili, să vindeți o amărâtă de mașină pentru a vă satisface nevoia de bani, în loc să luați un om a cărui casă e altarul și să-l scoateți din slujba Domnului?
Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea ? Ca țară nu excelăm nici la capitolul educație, nici la capitolul sistem sanitar, nici la drumuri sau infrastructură, iar ca orice țară normală, pentru a rezolva aceste lucruri am decis să mai construim un edificiu care este absolut necesar pentru fiecare român. Edificiu care ”va fi reprezentativ pentru credința majorității poporului român” , concluzia clar și bine definită este ce fără construcția respectivă, credința noastră ca și popor majoritar ortodox este inexistentă și nu poate fi reprezentată. De ce ? De ce dorim să fim în topul opulenței cu asemenea lucruri ? Oare am ajuns în punctul în care noi ca popor începem să concurăm cu alte țări pentru a demonstra că putem să ridicăm o Catedrală a cărei utilitate să fie reprezentată strict de slujbele cu caracter istoric, sălășluite în cinstea eroilor, ”ceremonii religioase cu caracter public național” . Înțeleg nevoia unui spațiu conceput special pentru asemenea slujbe, înțeleg nevoia de spațiu național alocat acestor lucruri, dar ceea ce nu înțeleg este opulența . Pe Dumnezeu oare nu Îl găsim în micile mănăstiri din zonele de munte ? Pe Dumnezeu oare nu Îl găsim în bisericile de la sat unde oamenii sun simplii la fel ca biserica, oare chiar e nevoie de o asemenea investiție pentru a-L găsi pe Dumnezeu sau e nevoie de o asemena investiție pentru că pe piață au apărut niște mașini noi care trebuiesc cumpărate și pentru că nu ne putem face de râs în fața altor țări, cu care nici nu ne putem compara din alte puncte de vedere?
Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea ? Un singur lucru mai am de punctat, indiferent dacă ai fost sau nu de acord cu mine până cum, vreau să te întreb dacă ai auzit de Domețian Pusnicul de omul care și-a dedicat viața Lui Dumnezeu și care spunea ”Dumnezeu e în tot locul. Unde îl chemi acolo vine.” Omul de la care se poate învăța că adevărata credință nu reprezintă averea, adevărata credință o reprezintă iubirea față de Divinitate, iubirea față de ceea ce te înconjoară și nu folosirea altora pentru satisfacerea propriilor nevoi. La fel ca Părintele Domețian, fratele Ioan a ales același drum spunând ”Până nu ajung ca un copil nu pot să ajung în împărăția Lui Dumnezeu.” Dar copiii sunt sinceri în credință și nu au nevoie de lucruri materiale pentru a crede în ea, doar că prin voia banului încet încet inocența copilărească e schimbată cu dorința absurdă de avere. La fel ca ei mai au mai fost și sunt Părintele Onufrie, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc și mulți alți oameni vrednici de împărăția lui Dumnezeu care demonstrează că falsa credință se află în lucrurile materiale, în timp ce credința adevărată o vom simți în momentul în care vom reuși să ne lepădăm de toate cele omenești, fiind una cu Creatorul, fiind una cu cerul și una cu rugăciunea, dar până atunci, facă-se voia banului !
fatacutigara 