Eram înalți, dar totuși mici, când lângă noi erau și alții, Eram ecouri în pustiu, umpleam cu greu prea goale spații, Eram reali doar în simțiri, simțind parcă doar irealul, Eram valuri pierdute în mare, valuri ce nu-și găseau malul.
Eram, dar astăzi nu mai suntem, poate nici nu am fost vreodată Realități paralele apropie doar ce nu pot să despartă. Cine știe ce am trăit, cine am fost, unde am mers? Cine știe dacă timpul nu trece în sens invers?
Totul e mult prea posibil când nimic nu se mai poate, Nimic nu mai e aici, aici unde au fost toate. Paralele realități se reflectă-n mări secate, Nimic nu mai e aici, aici unde au fost toate.
Toate au fost, dar parcă astăzi nimic nu ne mai ajunge, Valuri își caută malul, vor pământul să-l alunge… Într-o altă realitate unde marea nu-i secată, Unde nici noi nu mai suntem cum păream a fi odată.
Eram mici, dar totuși falnici, stând în fața cerului, Eram puternic glas de vânt, cântecul pământului, Eram reali doar pentru că în suflet mai simțeam realul… Acum secăm în paralel cu valuri ce nu-și găsesc malul.
fatacutigara 