E cald, dar îmi e dor de soare, de apus, de luna plină, Captivă între ziduri moarte aștept prezentul ce-o să vină… Să îmi dărâme din gândire, să facă porți către lumină, Să nu-mi mai fie dor de soare, lumea să nu-mi fie străină.
Cu pietre-n suflet de la dor, captivă și eu ca mulți alții, Am așteptat ca viitorul să-mi ducă timpu-n constelații… Mai sus de soarele pe care nu pot să-l am oricât aș vrea, Captivă între ziduri moarte aștept prezentul să mă ia.
Să mă ducă, am alt drum, am stat prea mult în gânduri mute, E cald, dar îmi e dor de soare, de cineva să mă ajute… Să ies din camere închise, încuiate de gândire… Aștept prezentul ce o să vină, să-mi facă din timp amintire.
Să ies din spații ce mă țin captivă fără vreun motiv, Să nu caut răspuns în alții, scăparea e un joc fictiv, Să nu-mi mai fie dor de soare, de lună plină, de apus, Să las în urmă ziduri moarte, să mă îndrept în sens opus…
În sens opus față de timpul care mi-a limitat gândirea, Azi nu mai caut soare-n oameni care și-au pierdut strălucirea. Nu-mi mai e dor de lună plină, mi-e dor de ce n-a fost să fie, Azi nu mai caut soare-n oameni ce fac din noapte tragedie.
În sens opus față de timpul care din timp mult mi-a răpit, Azi nu mai caut soare-n oameni care dispar la asfințit. Nu-mi mai e dor de constelații, de lună plină, de apus, Azi nu mai caut soare-n oameni pe care luna i-a răpus.
E cald, dar îmi e dor de soare, de apus, de luna plină,
fatacutigara 