Mă încearcă trăiri, iar stele mă trag spre locuri în care vor iubi pământul,
Nu știu de-am să plec, mi-e frică să las în urmă simțiri, în urmă cuvântul…
Care tot din ceruri îmi e moștenire, mă îmbată-n parfumuri de reci antiteze,
Dar dacă o să cadă și nu voi fi acolo, cine pământul va sta să-l vegheze?
Nu pot să-mi asum, să încarc conștiința a tot ce-n prezent mă face să fiu,
Nu știu de-am să plec, mi-e frică să las în urmă simțiri, în urmă ce scriu.
Știu că prin cuvinte se vindecă inimi, dacă ai nevoie aici mă găsești…
La steaua ce cântă, când luna dansează eu am să te aștept, de vrei să sosești.
Eu sunt doar un sunet, de vrei să mă auzi, de vrei să mă asculți în liniștea serii,
Lumină în neant dacă te vrei pierde prin colțuri uitate ale încăperii…
Ce ține captivă o inimă aspră, care prin cuvinte se echilibrează
Te aștept să găsești o cale să ajungi la steaua ce cântă, când luna dansează.
Acolo am să stau, cu ale mele trăiri, când stele vor vrea să le urmez calea,
Nu știu de-am să plec, mi-e frică să las în urmă simțiri, în urmă chemarea…
Ce din când în când în urechi îmi cântă, îmi spune să aștept, căci poate sosește
O inimă aspră cerând ajutor, ce n-o să reziste de nu mă găsește.
Mă încearcă trăiri, iar stele mă trag spre locuri în care vor zdrobi pământul,
Nu știu de-am să plec, mi-e frică să las în urmă simțiri, în urmă cuvântul…
Ce poate să ajute, dacă e nevoie, pe cel ce nu știe ce căi să urmeze,
Dar dacă o să cadă și nu voi fi acolo, cine pământul va sta să-l salveze?
fatacutigara 