Dacă aș fi un om mai bun, tot nu aș putea să iert…
Corăbii de gândiri înalte ancorate în deșert,
Valuri de idei mărețe, de judecăți secate,
Minți umbrite de minți goale ce par iluminate.
Dacă aș fi un om mai bun, înapoi aș cere…
Flori uscate ale gândirii să fac din ele miere,
Nori pierduți în zorii zilei, de soare să ne ascundă,
Să nu vadă cum minți de foc în apă se afundă.
Dacă aș fi un om mai bun, aș aștepta să vină…
Mințile întunecate ce fură din lumină,
Deșertici oameni ce pretind că ape nu le seacă
Promit că la greu vor rămâne, dar sunt primii ce pleacă.
Nu crede toate lucrurile ce par a fi adevărate,
Zahărul nu mai e dulce pe limbile sărate,
Aurul e doar pământ în minele uitate,
Gândirea e doar pentru alții în mințile încuiate.
Eu nu sunt un om mai bun, nu stau să mă rețină
Un rău mascat de un bine fals, putred la rădăcină.
Eu las tot ce e rău să treacă, aștept ce-i bun să vină,
Să aducă soarele în oameni ce se tem de lumină.
Tu să nu crezi în tot ce crezi că ar trebui să crezi,
Crede în ce îți face bine și ai să începi să vezi
Cum mulți în credință sunt falși, dar se proclamă sfinți
Te ajută cu zâmbetul pe buze, la spate strâng din dinți.
Tu să fii un om mai bun ca mine și iartă-i pe profani,
Ține-ți prietenii aproape, iubește-i pe dușmani,
Fugi din deșertul gândirii, fugi către izvoare,
Nu lăsa umbrite minți să îți fure din soare.
fatacutigara 