De atâtea ori, în gândul ei, invoca furtună să te răcorească,
La fel cum și acum invocă o șansă, să te mai privească,
De ştiai atunci câți nori din calea soarelui a alungat…
Poate te gândeai mai bine, poate n-ai fi renunțat.
Sunt multe poveşti scrise deja, fără ca noi să le ştim continuarea,
La fel cum stele cad în noapte și se contopesc cu marea,
De ştiai atunci, pentru tine, câte stele căzătoare a implorat…
Poate te gândeai mai bine, poate n-ai fi renunțat.
Din creion pe-o foaie alba se nasc cele mai mărețe gânduri,
La fel cum primăvara se nasc flori așezate rânduri, rânduri
De ştiai atunci câte flori cu lacrimi a udat…
Poate te gândeai mai bine, poate n-ai fi renunțat.
Timpul nu ne iartă păcatul, el doar ne păsuieşte,
La fel cum nici noi nu iertăm celui ce ne greșește,
De ştiai atunci cât i-ai greşit, dar fără încetare te-a iertat…
Poate te gândeai mai bine, poate n-ai fi renunțat.
Tu ai ales o altă cale, nu ți-a păsat că-ți pierzi trecutul,
Ai crezut că se termină, când totul era-nceputul
Unei vieți în care tu nu exiști cu adevărat…
Căci destinul îți e omul la care ai renunțat.
Nu mai e cale de întors, acum ești rătăcit în stele,
O vezi, ea însă nu te vede, chiar dacă se uită la ele,
O auzi, cum să te întorci, le imploră din toată ființa…
Iar stea fiind, încerci să cazi, să-i împlinești dorința.
fatacutigara 