Întinde mâna către cerul din care cad stele în mare
Atinge una, de dorință, să cadă în prea goala zare,
Să nu îmi spui ce îți dorești, eu știu deja de dinainte
Mi-ai spus cândva, fără să știi, mi-ai spus-o fără de cuvinte.
Uite cum plânge luna tristă, iar norii îi șterg bătrâna față
Pe lângă ea, pe cerul gol, prea multe stele se agață…
Să-ți lumineze calea noaptea, din ele să poți să alegi
O singură dorință oarbă pe care să n-o înțelegi.
Eu nu cunosc al nopții glas
Nu îl aud, da-i simt chemarea
Același loc, același ceas
A ta stea s-a întâlnit cu zarea.
Acum doar timpul mai rămâne să facă mâine dintr-un ieri,
De nu vorbești el te ascultă, timpul îți dă tot ce îi ceri.
Păcat că din atâția ani ne-am căutat în ani greșiți,
Mai dă-mi o stea pe cerul nopții să îmi doresc să nu mă uiți.
De ai să uiți, bătrâna lună mereu are să-ți amintească
De ultima dorință oarbă ce îți doreai să se împlinească,
De timpul care a trecut, pe care îl dorești înapoi
Atunci când noi ne-am cunoscut, când nu eram străini și goi.
Eu n-am să-ți dau timp înapoi,
Tot timpul tău mi-l păstrez mie
Nu pot să-ți spun ce ar fi cu noi
De-ar fi ce trebuia să fie.
fatacutigara 