Nu am păcate, am datorii ce timpului am să le dau… Să ajungă în nori și în câmpii și-n timpurile ce erau… Mai de demult când lumea pare că nu punea la suflet toate, Nici norii negri nu erau, nici datoriile păcate.
Acum sunt timpuri noi și vechi și vechi și noi și parcă viața… Se leagă într-un sens bizar, la fel cum se dezleagă ața, Iar mai demult când lumea pare că nu punea la suflet tot, Nici norii negri nu erau, otrava era antidot.
Acum nimic nu mai rămâne, se uscă, veștejește, moare, Se alege praf de cerul vieții, iar veacurile ni-s datoare, Iar mai demult când lumea pare că nu punea la suflet toate, Nici norii negri nu erau, nici apele învolburate.
Nu am păcate, am datorii ce timpului am să le dau Acum când timpul nou e vechi și vechi e nou și totuși pare… Că mai demult când lumea asta nu punea la suflet toate, Nici norii negri nu erau, noi nu eram datori cu o moarte!
fatacutigara 