Hai să vorbim numai prin gânduri, gânduri ce sunt creatoare, Hai să mergem nicăieri, luând poteci la întâmplare, Hai să ne gândim la viață, simțind a vieții chemare, Hai să vorbim numai nimicuri, să îmi răspunzi la întrebare…
În adâncuri am murit, cine ne resuscitează ? Oameni goi pe interior, inima cum mai pulsează ? Ajunși pe marginea prăpastiei, alții cum ne mai salvează ? E mai mult de o-ntrebare, iar răspunsul nu contează!
Timpul trece și cu timpul trecem prin timp fără de noi Nu plecăm, dar las` să plece… anii să ne lase goi Spargem clepsidre iluzorii s-aducem viața înapoi Și în final, fatală soartă, victime-n propriul război.
Din nori, din stele și din soare se naște tot ce-i nenăscut, Din speranțe, vise amare, pierdem tot ce-i nepierdut, Din amintiri și din iluzii am vrea din nou ce am avut, Dar din iubire și din sprijin de ce nimic nu am făcut?
Luptam în lupte fără arme, înarmați cu răutate Căutând necunoscutul când soarele apare-n noapte, Căutând ce nu găsim, găsim ce nu am căutat, Iar când luna apare ziua, lupta noastră s-a încheiat!
De la capătul infinitului, de unde infinitul pleacă, La marginea universului ne transformăm cu toții-n apă Cădem din cer de jos în sus și mut ne devine cuvântul, Cădem din cer de jos în sus și-n cer ne regăsim pământul!
fatacutigara 