Ce se întâmplă dacă nimic nu se întâmplă, dar nimic nu e întâmplător?
Unde se duc visurile când părăsesc al idealului decor?
De ce golul e gol, iar golul dispare doar când se umple de prea plin,
Lasă să treacă lucrurile care trec, lasă-le să vină pe cele care vin…
Lasă oamenii să vorbească, doar pământul să-i oprească, tot ce dau să-i urmărească, soarta să îi răsplătească, în așa fel încât din semințele gândirii lor, flori sau spini înapoi să primească.
Lasă tot ce vine să vină, din întuneric să se facă lumină, căldura soarelui să nu îți fie străină, fericirea să nu îți fie puțină, atunci când balanța dintre bine și rău pare că se înclină.
Lasă timpul sa tacă, în tăcere să treacă, scoțând sabia din teacă, retezând timp din a timpului timp așa cum vântul retează colțurile neșlefuite din piatră seacă.
Lasă ochii să plângă, pământul să-l ungă, apa să o străpungă, focul să-l stingă, vântul să îl ajungă, lacrimi să cadă pe lângă locuri în care tristețea pare să frângă fericirea pe care nu am mai simțit-o de o perioadă lungă.
Lasă oamenii să plece, ce e rău să sece, cerul să se întunece atunci când o zi va fi cât zece, atunci când în cuvinte alții o să se înece neștiind ce se petrece, fără să poată să se vindece de răul făcut care printre bine vrea să se amestece.
Lasă totul să fie un tot al cărui nimic să nu își găsească finalul, orizontal din alt punct de vedere să devină verticalul…
Lasă tot ce nu știai că poți să știi și ascultă printre cuvinte,
Lasă spațiile goale ale vorbirii să îți aducă aminte că…
Oamenii sunt atât de frumoși pe cât de frumoasă le e gândirea,
Când în suflete sădesc lumini care nu pot fi observate cu privirea.
Eu cunosc oameni care mi-au arătat direcțiile, fără să țină în mână compasul,
Oameni care mi-au fost timp la timpul potrivit, fără să știe să citească ceasul.
fatacutigara 