Când nimic nu are sens, iar sensul e în toate
Iluzia unei vieți captive ne pare realitate.
De ce să nu lăsăm timpul ce răzbate,
Să aducă în închisori aerul de libertate?
Lasă copacii să veștejească, florile să ofilească,
Zgomotul să tacă atunci când liniștea vrea să vorbească,
Lasă pământul să alunece, apa să se înece,
Să treacă timpul care trece, lasă tot ce vine spre tine să plece.
Lasă cerul să inunde timpul cu secunde,
Soarele să urmărească umbra când în întuneric se ascunde,
Vântul să dărâme pereții când prin crăpături pătrunde.
Lasă valuri să aducă la mal tot ce nu pot să scufunde.
Lasă un acum să-și caute un atunci într-un timp îndepărtat,
Viitorul să-și caute trecutul în prezentul deja uitat.
Lasă orele să cânte tot ce nu au cântat,
Tu să te bucuri de tot ce până acum te-a întristat.
Lasă picioarele goale să îți ghideze pașii
Spre locul în care curajul își alege lașii.
Lasă bătăliile pierdute să își recapete victoria,
Falsul trecut să își rescrie istoria.
Lasă temnița iluzorie să urle fără încetare,
Mintea să caute o cale de scăpate,
Vara să ardă toate întrebările tale
Până iarna să vină cu o ultimă întrebare…
De ce să nu lăsăm timpul ce răzbate,
Să aducă în închisori aerul de libertate?
De ce temnițele iluzorii de noi au fost create,
Pentru a ne trăi viața în captivitate?
fatacutigara 