Dacă am avea puteri, cum au copacii rădăcini, În suflet nu am simți vântul, nu am sădi doar mărăcini, Dar până și cuvântul nostru taie din crengi, umbra o fură… Pe pământ se așterne praful, peste ochi lumina sură.
Am îngrijit pustii grădini, flori am plantat să coloreze, Întunecat deșert bătrân, lumina lunii să-l vegheze. Din rădăcini toți trandafirii tăiatu-i-am fără a ști Că o floare fără de pământ își pierde viața a doua zi.
Nu ne-am gândit măcar o clipă că spinii nu vor să ne înțepe, Însă pământul astăzi mut, ar fi vrut să ne întrebe… De ce noi nu avem putere, cum au copacii rădăcină, De ce distrugem conștient pământul viu fără de vină?
Va să vină ziua în care grădini pustii vor dispărea, Iar trandafirii ce-or rămâne fără de spini nu vor putea… Să apere pământul aspru, prăfuit de pași străini În suflet vom simți doar vânt, ne vom preface în mărăcini.
Și așa începe acum sfârșitul, nici ploaia nu ne mai salvează, Lumina sură azi umbrește lumina lunii ce veghează… Întunecat deșert bătrân, unde pădurea de altă dată… Era prinsă-n rădăcini, azi rădăcina îi e uscată!
Dacă am avea puteri, cum au copacii rădăcini,
fatacutigara 