Frunze-s oamenii în copaci, iar toamna nu se mai îndură… Îi suflă din a noastre vieți, îi leagănă, iar vântu-i fură. Nori pe cer suntem cu toții, dar nu pare înnorat, Lacăte în spatele porții, crengi le bat, dar e încuiat.
Suntem ca frunza în vânt, când vântul frunzele le zboară, Ca norii care de pe cer cu umbre mute ne înconjoară, Ca lacătele de la porți, porți de suflet, porți din noi… Frunze-s oamenii în copaci, dar copacii azi sunt goi !
Și goi și reci pe la tulpini, cu rădăcinile tăiate, Urlă zile întregi la soare, dar au gurile uscate. Nori pe cer suntem cu toții, dar nu pare c-o să plouă, Frunze-s oamenii în copaci plâng să mai adune rouă.
Să nu se usuce codrul, să rămână pustiit, Nori pe cer suntem cu toții de la apus la asfințit. De beton imperiu sumbru vrea să ne fure verdeața… Frunze-s oamenii în copaci, cad să ne salveze viața.
fatacutigara 