Curentul desparte apele oceanului când cerul de fum se inundă,
Am retezat creste de munți, văi și păduri, stoluri de păsări se afundă…
În întuneric unde doar lumina se luptă dreptate să-și facă
Vulcanii erup în suflete stinse, cutremure stau să înceapă.
Să urle pământul când tace rațiunea, iar focul din noi să inunde…
Creste de munți, văi și păduri, pe unde apa nu mai pătrunde;
Am încuiat cu lacăte sute povești ale timpului mut,
Sute de ani de-acum o să treacă, iar eu să pot să le-ascult.
Doar ascultând ce nu se aude ne recăpătam viitorul…
Viitor ce-a trecut prin văi și păduri, spre creste de munți dus în zborul…
Care ne obligă să nu stăm în loc acum când se crapă pământul,
Sute de ani de-acum o să treacă, cerul sa-și recapete cuvântul.
Curentul desparte țărmul de valuri, valuri se sparg în cascade,
Pe creste de munți, văi și păduri, gurile sunt încuiate,
Să urle pământul doar pe dinăuntru, vulcanii să nu se trezească…
În suflete stinse a apus lumina, cutremure stau să pornească.
fatacutigara 