Nimic nu e mai presus de noi, iar noi mai presus de alții nu ne vom afla.
Poleite în amintiri, clipele trec în zadar prin fața ta.
Nu ne rămâne nimic mai presus decât între minte și trup să facem să fie bine,
Tu, ține minte și întreabă-te cine ar iubi un om ca tine?
Și de-ar iubi, tot păcătoși ne naștem și ne trăim viața întreagă în păcat,
Îndoctrinați de zei orbiți de bani, feriți de ce contează cu adevărat,
Nu ne rămâne nimic mai presus decât între minte și trup să păstrăm ambianță,
Tu, ține minte, fă-i bine sufletului tău… la moarte nu vei primi chitanță.
Nu vei primi nici bon de ordine spre un loc plătit din timp în Rai,
Nici aripi de înger, mai degrabă trup presărat cu mucegai,
Nu ne rămâne nimic mai presus decât între minte și trup să facem să fie bine,
Tu, ține minte, fă ce trebuie să faci ca lumea să nu uite de tine!
Iar prin neuitare să creezi o viziune mai bună asupra acestui pământ,
Oricum avem aceeași soartă, ne naștem ca să ajungem în mormânt,
Nu ne rămâne nimic mai presus decât între minte și trup
să transferăm gânduri bune,
Tu, ține minte, și încearcă să devii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume!
Și prin schimbare, automat alt mod de gândire o să obții,
Mai aproape cu fiecare cuget de omul care îți dorești să fii,
Nu ne rămâne nimic mai presus decât între minte și trup
să facem să fie bine,
Tu, ține minte, ce e rău ca răul trece, ce e bun pe veci rămâne!
fatacutigara 