În ton cu vremea de afară, cu vremurile mult trecute
din munți stau stâncile s-asculte,
dar glasurile urlă mute.
Multe-n munte glasuri mute duse de vânt s-au regăsit,
mut e muntele acum când crestele i s-au tocit
și mult mai e timpul ce zace în văi pline de rugină,
multe-n munte glasuri mute așteaptă vremea ce-o să vină.
Vremea vine pustiită, apa ruginește solul,
vin furtuni din lună plină ca să risipească stolul,
stol de păsări de aramă împietrite zidesc scutul,
multe-n munte glasuri mute nu își mai cunosc trecutul.
Vremea vine înecată de focul topit pe jar,
multe-n munte glasuri mute zbiară cu-n ecou amar.
De la sud răsare luna, soarele în nord răsare,
topind munții muți de timp, lăsând glasurile amare.
S-au topit acum pe veci mulți munți muți s-au răsturnat
în ton cu vremea de afara, vremea ce ne-a separat
pe toți cu toții și din toți, iar stâncile nu mai ascultă
un glas amar prins în ecoul rătăcit în valea mută.
fatacutigara 