M-am trezit dintr-un coșmar într-o mare de oameni aiuriți,
Oameni nedefiniți, despărțiți de ceea ce îi face fericiți
Auzind numai ecouri ce păreau a fi vocile lor,
Auzind printre ecouri urlând gânduri cu ecou.
M-am trezit dintr-un coșmar în vârful unui munte format din suflete îndoliate,
Oameni marcați de trecut, nemarcați de timp, având clepsidrele realității sparte,
Văzând doar umbre ce păreau a fi oameni trecuți prin viață,
Văzând printre umbre rămășițele unor priviri pline de speranță.
M-am trezit dintr-un coșmar într-o vale plină de orgolii omenești,
Oameni aflați la capătul puterilor, scriindu-și ale vieții povești,
Simțind doar timpul, iar cu timpul simțind cum toți se degradează
Simțind pe lângă timp și spațiul în care frica levitează .
M-am trezit într-un pustiu plin de ecouri, umbre mute
Știind că nu pot eu să fiu om așa bun să le ajute.
M-am trezit cu mari dureri, sentimente, remușcări,
Crezând că viața o să ne-alunge în ale timpului uitări.
M-am trezit dintr-un coșmar mult prea urât să-l pot descrie,
M-am trezit și n-am simțit că ar fi cineva să știe…
Cum e să dai foc la dorințe, prin ele să menții doar jarul
Și doar atunci am realizat că ăsta îmi era coșmarul!
fatacutigara 