M-am împăcat cu un fost trecut pe care viitorul mi-l readuce în prezent…
Nu știu dacă în momentul de față mi-e sufletul absent….
Nu pare, dar nu înțeleg cum oamenii uită și adeseori îngroapă ce încă mai e viu…
Nu știu dacă în momentul de față mai am curaj să scriu…
Să scriu, auzi filozofie…draga mea, toată lumea scrie…
Da, scrie, dar de citit citește doar cine înțelege și știe
Că un destin nedrept ne ghidează pașii pe un drum de decizii îngustat
Până în punctul în care să aflăm tot ce avem de aflat.
Și ce e de aflat din moment ce totul e pe față?
Păi multe ar fi de aflat, căci lumea e pe dos!
Auzi acolo, mare scriitor cu filozofii de viață…
De viață, da, de-ar fi de moarte nu ne-ar fi de folos!
Tu n-o cunoști, eu n-o cunosc, dar ne-ndreptăm inevitabil…
Spre ce nu aș putea să scriu, căci n-ar fi favorabil,
Să pun pe foi moartea și pustiul când lumii nu îi place…
S-audă adevărul crunt care în prea mulți zace!
Cum să zacă așa ceva în oamenii care își dau timpul pentru viață?
Își dau timpul, dar nu văd ce puțin timp mai au în față
Și ce fac mulți, unde se-ndreaptă, ce-și doresc să fie ?
Aș vrea să poți să îmi răspunzi, să îmi răspund eu mie…
De ce vorbesc singură cu mine, nu știu, dar adesea îmi pun întrebări,
Iar când răspunsurile nu mi se par relevante, necesită adaptări
Adaptări, da, adaptarea o facem cu toții la timpul prezent,
Sau nu…pe unii ne îngenunchează destinul la un timp absent!
Absent la fel ca marea iarna, când gheața în râuri se formează,
Absent prin simpla lui prezență, oricum timpul nu contează
Auzi acolo aberații, astea sunt alte texte cu aere de neînțelese filozofii
La fel cum tot ce am să scriu vreodată va fi un simplu monolog interior transpus în poezii.
___
Uite-mă, destinule, am ingenunchiat în fața ta…
Nu mă lăsa să pășesc pe poteci iluzorii atâta timp cât voi avea un soare și o lună, pace și furtună, haos și regăsire, ură și iubire oscilând deasupra mea!
fatacutigara 