Ciudat oscilează gândirea,
Între a trăi și doar a fi…
Prin unii oameni înveți iubirea,
Prin alții înveți doar a iubi.
Cine pune bariere,
Cine rădăcini le udă?
Unii o viață se trudesc,
Alții trăiesc numai prin trudă.
Să audă toți, să vadă toți,
Să știe toți cum ție-ți merge,
Iar la final când vrei să spui
Să nu aibă cine înțelege…
Nu te lăsa prins în capcane,
Țintește sus și fă-ți dreptate
Realul e real doar când
Există și în realitate.
Se taie prea mult din copaci, iar umbra nu mai răcorește
Un suflet ostenit de gânduri ce locul nu și-l mai găsește…
Pentru că-n alții e prea plin, nu are loc să se odihnească,
Iar unde-i loc, nu e destul, ca forma să se potrivească.
Așa că merge, ani și ani, cu tălpile goale prin soare
Nu mai e umbră să-l ascundă, nici apă să bea din izvoare…
Căci le-au secat, ani după ani, cei ce păcate au vrut să spele
Te rog, mai mergi doar câțiva pași, am să-ți dau lacrimile mele.
Am să-ți dau zâmbete de vrei, am să-ți dau ploi, umbră și vânt,
Din poezii am să-ți recit, iar de vei vrea am să îți cânt
Cum altă dată ne cântau izvoare când udau pământul,
Astăzi e gol, iar noi goi suntem, nu se mai aude cântul.
Ciudat gândirea oscilează,
Între pace și război
În unii oameni e prea plin,
Doar pentru că sunt mult prea goi.
Cine bariere pune,
Cine udă rădăcini?
Nu mai e apă să înflorească
Florile între mărăcini.
Nimeni nu știe, nu aude,
Nimeni nu vede printre rânduri
Mulți îți vorbesc numai de dragul
De a-și face ordine în gânduri.
Tu, suflete, să nu te lași,
Te rog nu te pierde cu firea,
Unii te învață a iubi,
Prea puțini ce e iubirea.
fatacutigara 