Nevăzutul se privește în oglinzi în timp ce necunoscutul începe să se cunoască, Unitatea pare să dezbine tot ce dezbinarea încearcă să unească. Ce poate să fie potrivit când nimic nu pare să se potrivească? Unde începe prezentul când trecutul vrea să se oprească?
Noi ne-am oprit pe o linie punctată care nu mai trece de granițele imaginare… Acolo unde începe prezentul, iar trecutul rămâne într-o stare de alterare, Acolo unde totul se potrivește, dar nu există moduri de îmbinare, Acolo se privește nevăzutul, în oglinzile în care necunoscutul dispare.
Am dispărut în spații prea goale, alții să nu mai întrebe de noi… Unde seceta verii arde pământul ca apoi să îl spele prin ploi, Unde pacea gândirii șterge din inimi urmele unui război, Unde umbre dezbină tot ce unește lumina, iar lacrimi vor curge șuvoi.
Să curgă din cer ape prea tulburi, pământul de umbre să-l spele, Să crape oglinzi ca nevăzutul să nu se privească în ele, Să nu mai cunoască ce nu se cunoaște, spații să rămână goale… Să nu mai întrebe nimeni de noi, să rătăcim în uitare.
fatacutigara 