Lumea mea de nicăieri….

Atâtea creioane împrăștiate lângă pereți ce stau să cadă,
Clădiri înalte, impozante, viitorul nu o să le vadă.
E întuneric și e frig, nu bate vântul, e pustiu.
Așa arată lumea mea,
Un loc în care pot să fiu…

Așa cum nu îmi e permis în alte lumi, alte simțiri,
Deși ador singurătatea, aici mai am și musafiri.
Sunt oameni, exact cum sunt eu, dar cu un alt set de gândiri,
Pe unii nu îi las să intre, alții îmi devin amintiri.
Doar că aici nu e un spațiu în care lumea să se joace,
A mea lume așa-i făcută, de vrei să pleci, te lasă în pace,
Aici mă vei găsi pe mine, dar nu îți sunt de ajutor,
Nu am să-ți spun lucruri de bine, nu cred în importanța lor.
Nu am să-ți spun lucruri de bine, nu am să-ți spun lucruri de rău,
În lumea mea n-ai ajutor, mergi mai departe-n drumul tău!
Nu cred în cuvinte mărețe, nu cred în basme, în povești,
La mine nu găsești răspunsuri, eu nici nu știu, tu, cine ești.
La mine, de o vreme încoace, nu mai există doar ce-i bine,
Ce-i rău poate să-și facă loc să intre prin străvechi ruine.
Ruine…asta îmi e lumea, ruinele unui trecut,
În lumea mea de nicăieri timpul nu a început.
La mine n-o să mai găsești liniștea de altădată,
Suflete, îmbătrânești, oglinda vieții mi-e spartă!
Aici nu se mai aud zâmbete ca odinioară,
Nu se simte bucuria, se văd vulturii cum zboară.
Aici nu mai e la fel, eu răbdare nu mai am…
Suflete, îmbătrânești, uite s-a mai spart un geam,
Să poată vântul să aducă oameni care altădată…
Colorau pereții lumii, pereți care stau să cadă.
Acum cu toții au plecat, am rămas doar eu și gândul…
Că prin geamul spart de timp o să mi-i aducă vântul.
Nu-i aduce, prea păcat, n-au fost meniți să rămână,
Chiar dacă mulți dintre ei mai aveau lucruri să-mi spună.
Suflete, tu , să mă ierți că nu pot să-ți fac dreptate,
Azi din tot ce am avut, cred că mai am jumătate!
Azi nu mai pot să vorbesc, să le spun ce am de spus,
Azi în jos caut un sens, sensul vieții e mai sus.
Azi nu mai sunt cum eram, ieri, când nu eram ca azi,
Azi mai am un singur gând și-o lacrimă pe obraz.
Azi nu mai vreau ce am mai vrut, nu mai pot să simt trăiri,
Azi lumea mea de nicăieri se transformă în amintiri.

Atâtea creioane împrăștiate peste foi pline de versuri,
Lumea mea astăzi se mută în prea goale universuri…
Unde e mai întuneric, frig, afară e furtună,
Plouă peste al meu pământ,
A mea lume încet adoarme, să nu mă cauți…
Noapte bună !